Un baiat de 7 ani a murit dupa ce ar fi suferit o intoxicatie de la castraveti. Familia spune ca de vina sunt medicii din Cahul, care, desi l-au examinat, nu l-au internat, ci le-au spus ca nu este nimic grav si l-au trimis acasa. Din pacate insa a doua zi starea copilului s-a inrautatit, a fost dus iarasi la spital si plasat la reanimare. Acolo s-a stins din viata. Parintii spun ca vor merge in judecata.

Publicat:13.12.2015, 15:40

Matusa: "Medicii trebuiau sa-l interneze."

Nenorocirea s-a produs in satul Crihana Veche. Baiatul, pe nume Dorin, abia isi sarbatorise ziua de nastere. Implinise 7 ani. Joi a inceput sa se simta rau dupa ce a mancat castraveti cumparati de la piata din Cahul impreuna cu mama sa. Si femeia s-a simtit rau, insa la ea simptomele au fost mai usoare.

"Avea stari de voma."

Au chemat ambulanta, iar copilul a fost dus la spitalul din Cahul. Medicul pediatru l-a examinat si l-a trimis acasa.

"Ne-au spus ca nu prea le da voie sa interneze fara motive, ca si asa sunt multe cheltuieli."

Rudele spun ca baiatului nu i-au fost puse perfuzii si nici spalaturi nu i-au fost facute. In schimb i s-a dat carbune activat, o solutie si i-a fost facuta o injectie.  

"A doua zi iarasi am sunat la ambulanta. L-au pus in reanimare, dar el dimineata a murit." 

Am mers astazi la spitalul din Cahul, dar nici medicul pediatru care a consultat copilul, nici directorul nu erau pe loc. Ei nu ne-au raspuns nici la telefon. Rudele spun ca, in disperare, vineri au sunat si la Aviasan pentru a transfera copilul la Chisinau, dar li s-a spus ca e ceata si ca elicopterul nu poate decola.

Totusi potrivit reprezentantilor Aviasan, conducerea spitalului din Cahul este cea care ar fi trebuit sa cheme elicopterul, iar decizia o ia directorul spitalului cu inca doi lucratori medicali, doar in cazuri extrem de grave. Parintii baiatului erau distrusi astazi de durere. Si-au ingropat unicul copil pe care l-au conceput cu greu dupa ani de asteptare. Rudele ne-au spus ca vor merge in instanta pentru a vedea cine este vinovatul. Acest caz scoate la suprafata un sistem medical ruinat, dar pune si o alta intrebare: cine si cum verifica legumele si fructele importate in tara noastra si cat de sigure sunt ele pentru sanatatea, dar si viata noastra.