Detalii cutremuratoare de la accidentul tragic din Nisporeni. Soferul Mercedesului in varsta de 28 de ani se afla in stare avansata de ebrietate. Barbatul avea in masina opt persoane cu varstele cuprinse intre 17 si 28 de ani, iar unul dintre ei care se afla in portbagajul masinii a decedat pe loc. Acesta urma sa-si faca majoratul.
Potrivit politiei, soferul a fugit de la fata locului, ulterior fiind retinut pentru 72 de ore. S-a stabilit ca acesta avea viteza mare si ca era in stare avansata de ebrietate. Soferul in varsta de 28 de ani conducea masina cu portbagajul deschis.
Accidentul s-a intamplat ieri dimineata in orasul Nisporeni. Mercedesul cu opt persoane s-a izbit puternic intr-un copac, iar in urma impactului violent, un baiat in varsta de 17 ani care se afla in portbagajul masinii a decedat.
Politia investigheaza cazul pentru a stabili toate cauzele producerii accidentului.