Trei amici au baut impreuna, s-au luat la cearta, iar finalul a fost tragic pentru unul dintre ei. Barbatul a fost omorat in bataie si ingropat la marginea unei localitati din Drochia. Crima a avut loc acum 8 ani, insa abia acum a fost descoperita de catre autoritati.

Publicat:27.06.2018, 08:39
Totul s-a intamplat in anul 2010, in localitatea Petreni din raionul Drochia.
Potrivit politiei, atunci, cei trei amici au baut impreuna, iar la un moment dat intre ei s-a iscat o cearta. Pe fondul consumului de alcool, doi dintre ei l-au omorat in bataie pe al treilea. Ulterior, ca sa ascunda urmele crimei, cei doi au ingropat corpul neinsufletit al barbatului la marginea localitatii.
Dupa cateva zile, victima a fost anuntata in cautare. Atunci, autoritatile au initiat o cauza penala si au inceput cercetarile.
Abia dupa 8 ani, in urma investigatiilor, autoritatile i-au indentificat pe cei doi suspecti. Unul dintre ei a fost gasit intr-un penitenciar, fiind condamnat pentru furt, iar al doilea a fost retinut. In urma audierilor, cei doi si-au recunoscut vina si le-au povestit autoritatilor cum s-a intamplat totul. In locul in care a fost ingropat barbatul, criminalistii au gasit osemintele acestuia.
Suspectii sunt judecati pentru omor si risca detentie pe viata.