Administratia Trump a publicat noi reguli pentru acordarea vizelor de turism, care vor impune restrictii pentru femeile insarcinate ce vor sa calatoreasca in Statele Unite sa nasca, astfel incat copiii lor sa obtina cetatenie americana.

Solicitantelor li se vor refuza vizele turistice daca ofiterii consulari considera ca acestea merg in SUA doar pentru a naste, potrivit Time.

Reglementarea vizelor turistice pentru femeile insarcinate ridica, insa, intrebari cu privire la modul in care ofiterii consulari pot afla daca femeia este insarcinata si in ce stadiu se afla sarcina acesteia, asta pentru ca acestia nu au dreptul sa intrebe, in timpul interviurilor de obtinere a vizei, daca o femeie este gravida.

Cu toate acestea, ofiterii trebuie sa stabileasca, conform noilor reguli, daca femeile merg in Statele Unite cu scopul de a da nastere unui copil.

Femeile insarcinate vor trebui, astfel, sa dovedeasca faptul ca merg in SUA pentru au o nevoie medicala si nu doar pentru a naste acolo. Cele care vor sa calatoreasca in SUA din cauza unor astfel de nevoi medicale vor fi tratate ca orice alt cetatean strain care a ajuns pe teritoriul Statelor Unite din acelasi motiv si trebuie sa demonstreze ca detin si banii necesari pentru a plati serviciile medicale respective.

„Turismul maternal este o afacere profitabila atat in ​​Statele Unite, cat si in alte tari. Firmele din domeniu incaseaza pana la 80.000 de dolari pentru a sprijini femeile sa ajunga in SUA si sa dea nastere copiilor, oferindu-le camere de hotel si ingrijiri medicale.

Tot mai multe femei au calatorit in ultimul timp din Rusia si China pentru a naste in SUA.

Sursa: Time.com