Jeff Bezos, cel mai bogat om din lume, cu o avere estimata la circa 136,8 miliarde de dolari (potrivit Forbes), divorteaza de MacKenzie Bezos, cea care i-a fost sotie timp de 25 de ani.

Publicat:10.01.2019, 07:52


Jeff (54 de ani) si MacKenzie (49 de ani) au anuntat printr-un mesaj postat pe Twitter ca divorteaza, potrivit businessinsider.com.

Cuplul are împreuna patru copii.

„Dupa cum stiu familia si prietenii nostri, dupa o lunga perioada de iubire si un proces de separare, am decis sa divortam si sa ne continuam viata separat, ca simpli prieteni. Consideram ca am fost incredibil de norocosi ca ne-am gasit unul pe altul si deosebit de recunoscatori pentru fiecare dintre anii în care am fost casatoriti. Daca am fi stiut ca ne vom separa dupa 25 de ani, am fi procedat la fel. Am avut o viata minunata împreuna”, au scris cei doi în mesajul trimis.

Cât ar putea obtine Mackenzie în urma divortului Jeff Bezos este cel mai bogat om din lume si îl surclaseaza în clasamentul celor mai mari averi pe Bill Gates, care are „doar” 94,7 miliarde de dolari.

Bezos este fondatorul si directorul general al Amazon, cel mai mare retailer online din lume, care recent a devenit cea mai valoroasa companie din lume. Pe lânga Amazon, Bezos mai detine si compania Blue Origin, care este angrenata în cursa pentru cucerirea spatiului cosmic cu SpaceX, companie detinuta de Elon Musk.

Mackenzie Bezos este romanciera si fondatoarea organizatiei anti-hartuire Bystander Revolution, în cadrul careia detine functia de director executiv. Jeff si Mackenzie s-au cunoscut în anul 1992, pe când ambii lucrau în cadrul companiei D. E. Shaw. Un an mai târziu, s-au casatorit.

Divortul lui Jeff Bezos ar putea fi cel mai scump din istorie, tinând cont de averea fondatorului Amazon, care se ridica la 136,8 miliarde de dolari. Nu este clar în acest moment cu ce se va alege Mackenzie în urma separarii de cel mai bogat om din lume, însa, având în vedere faptul ca Amazon a fost fondata în 1995, la un an de la casatorie, sotia lui Bezos ar putea pretinde jumatate din avere, adica ar putea primi circa 66 de miliarde de dolari, scrie cnbc.com.