Google+

Consilierul lui Trump vrea ca SUA sa se retraga din Tratatul Fortelor Nucleare Intermediare

John Bolton, consilierul presedintelui Donald Trump pe probleme de securitate nationala, a facut o recomandare pentru retragerea Statelor Unite din Tratatul privind Fortele Nucleare Intermediare (INF), relateaza The Guardian.

 

Motivul din spatele recomandării ar fi faptul că Federaţia Rusă a încălcat prevederile tratatului prin dezvoltarea unui nou tip de rachetă de croazieră denumit Novator 9M729 (denumirea NATO este “SSC-8”).

 

Foto: Rachetă balistică rusească RSM-56 Bulava

 

Conform estimărilor, Novator 9M729 ar avea o rază de acţiune situată între 482 şi 5.471 de kilometri, în condiţiile în care tratatul interzice producerea, testarea şi posesia oricăror rachete cu o rază între 500 şi 5.500 de kilometri. Altfel spus, Novator 9M729 ar avea capacitatea tehnică de a lovi orice ţintă din Europa.

 

Recomandarea lui John Bolton nu este, însă, susţinută de Departamentul de Stat şi nici de Pentagon.

 

Bolton este un oponent al tratatelor de limitare a armamentului în general, el susţinând şi denunţarea tratatului “New Start”, care are rolul de a limita numărul de arme nucleare care pot fi desfăşurate de Statele Unite şi Federaţia Rusă.

 

Iar acţiunile lui vin cu mai puţin de trei luni înainte că Congresul american să decidă dacă va vota extinderea Tratatului privind Forţele Nucleare Intermediare (INF). Pr 15 ianuarie, preşedintele american Donald Trump va trebui să susţină în faţa Senatului dacă Rusia a încălcat, într-adevăr, prevederile tratatului şi dacă Statele Unite trebuie să rămână în el.

Nu este prima oară când Statele Unite trimite avertismente Rusiei cu privire la încălcarea tratatului. Primele declaraţii în acest sens au fost făcute încă din 2016. Moscova a negat, însă, orice fel de încălcare a prevederilor tratatului.

 

Tratatul privind Forţele Nucleare Intermediare a fost semnat în 1987 de către preşedintele american de la acea vreme, Ronald Reagan şi liderul sovietic Mihail Gorbaciov. Scopul lui fiind de a reduce riscul unei confruntări nucleare între NATO şi Rusia.

 

Foto: Ronald Reagan şi Mihail Gorbaciov semnând INF în 1987

 

Sursa: Guardian


Sursa: PRO TV
Citeste mai multe despre: ,

stiri pe acelasi subiect:

vezi mai multe stiri din International
    Euro
    • Leu moldovenesc
      2.8 lei
    • Euro
      323 eur
    • Dolar S.U.A.
      323 usd
    • Leu romanesc
      323 ron
    • Rubla ruseasca
      4 rub
    • Hrivna ucraineana
      4 uah
    • Leva bulgara
      4 bgn