Urmarire periculoasa pe strazile orasului Krasnoiarsk. O masina a politiei de patrulare s-a izbit violent de un vehicul. S-a intamplat in timp ce agentii urmareau o masina de marca Skoda, care circula fara placute de inmatriculare.
O camera de supraveghere a surprins momentul in care masina politiei se izbeste de o masina marca Ford Focus si se rostogoleste de cateva ori. Unul dintre inspectori a fost aruncat peste geam, scrie presa rusa.
Cei doi politisti au fost spitalizati, iar femeia care se afla la volanul celeilalte masini a primit ingrijiri medicale. In accident a fost implicata si Skoda, urmarita de politisti. Masina s-a ciocnit cu doua masini care asteptau la semafor. Soferul a fugit de la fata locului si este acum cautat.
