Un sat din Calarasi e ca si izolat de restul lumii. Ori de cate ori ninge, putinii sateni ramasi in localitate sunt blocati in troiene. Fara transport si un centru medical, bolnavii sunt nevoiti sa mearga kilometri intregi pentru medicamente sau sa plateasca un taxi pentru care scot din buzunare peste o suta de lei.
Tatiana BELEUTA, REPORTER PRO TV: "Parasit de locuitori, de la an la an, satul Oricova se incapataneaza sa nu dispara definitiv. Pe strazile pline de troiene, abia de mai vezi cate un om. In lipsa unui punct medical sau a unei farmacii, putinii sateni sunt nevoiti sa mearga 10 km pana la Calarasi pentru a-si cumpara medicamente sau pentru a trece un control."
Odata ce ai pasit in acest sat din raionul Calarasi, ai impresia ca ai ajuns in tinutul zapezilor. Peste tot e alb si practic neatins de nimeni.
Doar putinele hornuri prin care se strecoara firicele de fum ne mai indica ca aici locuiesc oameni. Singura statie de autobuz din sat e ingropata in zapada, iar in jur nicio urma, semn ca demult nu a mai trecut vreo suflare pe aici.
"E pustiu, au ramas cred ca vreo trei familii. Majoritatea sunt plecati prin Moscova, tarile europene."
Cei ramasi in sat spun ca o duc greu si rat ies din case. Pentru ca nu au niciun transport, bolnavii sunt nevoiti sa mearga la Calarasi ca sa-si cumpere medicamente, cheltuind sute de lei pe taxi.
"De la primarie nu dau transport si nu mai copii ii duce cu microbuzul, iar inafara de copii nu i-a pe nimeni. -Cand aveti nevoie de un medicament, unde mergeti? -Chemam taxiul, punem incolo 60 de lei si inapoi tot 60 de lei."
Acest pensionar spune ca a lucrat peste 40 de ani ca asistent in sat. Insa de mai bine de trei ani a ramas fara munca dupa ce punctul medical s-a inchis fara nici un motiv.
"Medicul sef de acolo mi-a spus ca inchidem punctul medical si cu asta s-a terminat. Fiecare cum putem asa ne descurcam."
In sat a mai ramas deschisa doar o alimentara si o biblioteca.
Uliana LESAN, SEFA BIBLIOTECII DIN SAT: "Oamenii in varsta ca si mine vrem sa ne masuram tensiunea, nu avem unde. Satul nostru un sat cu oameni in etate. Tinerii au plecat pentru un castig mai bun."
Ramasa fara un picior aceasta femeie spune ca nu a mai iesit de zile bune din casa, o ajuta un vecin.
"Noroc de vecinul care imi curata drumul, imi aduce paine, mancare. De 25 de ani sunt fara picior, nimeni nu vine, nimeni nu ma ajuta.”
Ii vine greu si unei mamici cu doi bebelusi, dar si unei gravide, care este in ultima luna de sarcina.
"Medicul de familie m-a trimis la primar si viceprimar sa-i spun ca anume pentru mine sa faca aceasta portiune de drum. Poate sa ma apuce durerile oricand, sotul nu e acasa."
Satul Oricova este sub jurisdictia orasului Calarasi. Satenii spun ca si-ar dori ca drumurile sa le fie deszapezite si macar o data in saptamana sa circule un microbuz pana la Calarasi. Primarul nu ne-a raspuns la telefon pentru comentarii.

