Istorie dramatica la Soroca. O mama si-a revazut si recunoscut fiica dupa 14 ani de cand a pierdut-o. Doar ca nu a vazut-o in realitate, ci la televizor, intr-o stare greu de descris. Fata a disparut de acasa cand avea 13 ani, iar acum doi ani a fost filmata de jurnalistii rusi intr-un reportaj despre fetele care au ajuns roabe ale proxenetilor din Turcia. De-a lungul anilor, nicio institutie nu a reusit sa o gaseasca, nici chiar Interpolul, de aceea femeia incearca acum sa adune bani ca sa poata merge in Turcia, sa o caute, si sa o aduca acasa.
UPDATE
Codul Bancii AGRNMD2X771
Contul de Plati 22522779401
Codul Fiscal 2004032119497
Beneficiar (R) Morari Lilia
"Poate tânara va fi vazuta de tata sau mama, de prieteni sau cunoscuti. Poate ei vor reusi sa o scoata din acest iad.”
Aceasta este secventa in care Lilia Morari si-a recunoscut fiica. Nu are niciun dubiu ca este ea, chiar daca in film se spune ca numele tinerei este Lidia, si nu Nadia, numele adevarat.
Lilia ROTARI, MAMA: "Am inceput sa plang si sa racnesc...Ea seamana leit cu tatal sau in tinerete. Acolo se spune ca o cheama Lidia. Numele meu de botez e Lidia si ma gandesc ca ea a vrut sa spuna de mine"
Filmarea a fost facuta in anul 2012 si in ea Nadia pare de nerecunoscut. Mama ei o tine minte asa cum arata la 13 ani... inalta, frumoasa, plina de viata, harnica si cuminte.
Lilia ROTARI, MAMA: "Avea un 1,70 m..era inalta. Ma ajuta la toate, daca era cea mai mare. Ii placea sa cante..."
"Pe aceasta tânara o cheama Lidia. Ea s-a lipsit de cunostinta, când stapânul ei a dat-o pe mâna a zeci de salbatici. Ea este turcoaica? Nu, e moldoveanca. Timp de 2 ani era prostituata. Acum traieste pe plaja si se culca cu toti, care se apropie de ea. 10, 20 de oameni au relatii cu ea, într-o noapte. De obicei, fortat. Prostitutie, dar pe gratis."
Lilia Morari isi aminteste cu durere de ziua in care si-a pierdut fiica. Era anul 2001. Atunci toata familia se afla in orasul Sevastopol din Krimeea in vizita la o ruda. Intr-o duminica Nadia s-a dus la o farmacie din apropiere, insa nu a mai revenit acasa.
Lilia ROTARI, MAMA: "M-am dus sa o caut, nimeni nu stia de ea... Imi ieseam din minti primele zile, nu stiam ce sa fac."
Familia a mai ramas la Sevastopol jumatate de an, in speranta ca o va gasi, insa in zadar, asa ca a revenit acasa, la Soroca. Apoi, parintii au aflat din stiri ca atunci zeci de copii au fost rapiti din Sevastopol si ca o grupare de racolare a tinerelor a fost retinuta. Nadea, insa, nu a mai aparut.
Lilia ROTARI, MAMA: "Politia, Interpol, radio, televiziuni...La Jdi menea, am luat si un detectiv"
In disperare, femeia a inceput sa mearga la biserici si manastiri si sa se roage ca intr-o zi sa afle ceva despre fiica sa.
Lilia ROTARI, MAMA: "Numai cu un gand ma duceam, sa stiu de ea ceva..."
Dupa ce a recunoscut-o, a trimis o scrisoare la un ziar local din Soroca si astfel istoria sa a fost publicata. Acum, femeia spera sa adune bani ca sa poata merge in Turcia sa o caute pe Nadia pe plajele unde a fost vazuta de jurnalistii rusi, chiar daca de la filmare au trecut doi ani. Pentru ca nu stie limba turca, ea a cerut ajutorul unui cetatean turc stabilit in Moldova, care ar putea merge cu ea. Astazi, femeia a deschis un cont bancar pentru donatii si traieste cu un singur gand: sa-si gaseasca fiica si sa o aduca acasa.