La 10 ani de la frauda bancară, dosarul penal în care sunt vizați foști șefi ai celor trei bănci implicate, foști șefi ai Băncii Naționale, dar și Vladimir Plahotniuc, liderul „organizației criminale”, se află încă la etapa audierii martorilor acuzării. 

Cu toate acestea, procurorul general Ion Munteanu susține că, deși „termenul de 10 ani nu este mic”, în ultimii trei ani s-ar atesta un progres în examinarea și elucidarea circumstanțelor care au cauzat furtul miliardului. 

Pe parcursul lunii septembrie, la Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani a continuat audierea martorilor acuzării în dosarul „Frauda bancară”, episodul în care sunt vizați cei mai importanți oameni din sistemul bancar din perioada furtului miliardului. Ziarul de Gardă a asistat la două ședințe de judecată în acest dosar, cele în care au fost audiați doi dintre martorii acuzării: Silvia Lizanciuc, care era șefă interimară a departamentului „Operațiuni de piață” în cadrul Băncii Naționale a Moldovei (BNM) și Adrian Țurcanu, care activa neoficial la una dintre companiile lui Platon. 

„Era evident faptul că la Banca Socială, Unibank și Banca de Economii se întâmpla ceva suspect”

Silvia Lizanciuc, ex-șefă interimară a departamentului „Operațiuni de piață” în cadrul Băncii Naționale a Moldovei (BNM), a declarat că urmărea „zilnic activitatea sistemului bancar. Am pus conducerea la curent despre faptul ca Banca Socială, Unibank și Banca de Economii utilizau mijloacele foarte intens la cumpărarea valutei, din contul lor plecând lei. Am atenționat conducerea în fiecare dimineață.”

Lizanciuc a declarat pentru ZdG că „raportul (prezentat în fiecare dimineață conducerii BNM, n.r.) este privind excesul de lichiditate în sistemul bancar, inclusiv pentru fiecare bancă: situația contului corespondent al băncii, cum pleacă și intră mijloacele financiare, de unde pleacă, de unde intră. Și era evident faptul că la Banca Socială, Unibank și Banca de Economii se întâmpla ceva suspect. Existau niște stegulețe roșii despre care se știa, nu am fost eu prima care am vorbit despre ele, dar intenționat nu s-a acordat nicio atenție”, a remarcat fosta angajată a BNM. 

CITEȘTE MAI DEPARTE PE ZDG.MD

Pe Telegram-ul  Pro TV Chisinau  găsiți imaginile, dar și știrile momentului din Moldova și din întreaga lume! Fii reporter Pro TV. Dacă ai surprins imagini care pot deveni o știre, ni le poți trimite pe Viber, Whatsapp sau Telegram la numarul 079400508.