15 angajati, printre care si un sef de directie de la Calea Ferata, au fost escortati si audiati azi dimineata la CNA. Asta dupa ce procurorii anticoruptie au facut perchezitii, inclusiv la domiciliile acestora.
Potrivit oamenilor legii, mai multi sefi de tren ar fi creat o schema de coruptie prin care luau bani de la insotitorii de vagoane. In schimb, inchideau ochii la neregulile ce tin de transportarea ilicita de pasageri si bagaje. Totodata, superiorii luau bani si pentru promovarea in functie a unor angajati. Astfel, erau colectate sume de la 300 pana la 1500 de dolari. Cele 15 persoane retinute, invinuite de corupere pasiva, risca pana la 10 ani de inchisoare.


