În semn de omagiu adus maestrului Gheorghe Urschi, una dintre cele mai importante personalități ale culturii din Republica Moldova, președintele Maia Sandu a semnat un decret prin care ziua de 15 aprilie 2026 este declarată zi de doliu național.
Potrivit autorităților, la ora 12:00 va fi păstrat un moment de reculegere în întreaga țară, în memoria celui care, prin talentul și activitatea sa artistică, a marcat generații întregi și a contribuit la dezvoltarea culturii naționale.
Pe parcursul zilei de doliu, Drapelul de Stat va fi arborat în bernă pe întreg teritoriul Republicii Moldova, inclusiv în misiunile diplomatice și consulare ale țării de peste hotare. Autoritățile recomandă evitarea organizării evenimentelor publice cu caracter festiv, iar instituțiilor media li se solicită adaptarea programelor în conformitate cu specificul zilei.

Gheorghe Urschi s-a născut în 1948 în Cotiujenii Mari, raionul Șoldănești. În 1970 a absolvit Școala de Teatru „Boris Șciukin” din Moscova. A fost actor la Teatrul Republican pentru Copii și Tineret „Luceafărul”. A jucat în multe piese de teatru și a regizat zeci de spectacole.
Gheorghe Urschi a scris cărți, a semnat câteva piese de teatru, scenarii de film și a realizat numeroase emisiuni și concerte. A devenit vestit și datorită emisiunii televizate „Teatrul de miniaturi”, precum și concertelor susținute prin satele Moldovei împreună cu Maria Urschi, Gheorghe Pârlea, Doina și Ion Aldea-Teodorovici.
În 2008, Gheorghe Urschi a fost distins cu „Ordinul Republicii”, în 2012 i s-a conferit titlul de „Artist al Poporului”, iar în 2019 i s-a acordat Premiul Național. În iunie 2011, Gheorghe Urschi a suferit un atac cerebral, urmând un an de spitalizare și o lungă perioadă de recuperare.
Supranumit Regele umorului din Moldova, Gheorghe Urschi a marcat generații întregi prin inteligența, finețea și autenticitatea umorului său. Prin spectacolele, monologurile și creațiile sale, a adus zâmbet și speranță în casele oamenilor.
De-a lungul unei cariere remarcabile, a slujit cu devotament arta și publicul, rămânând un reper al teatrului, filmului și umorului din Republica Moldova. Opera sa va continua să inspire, iar numele său va rămâne înscris cu demnitate în patrimoniul cultural al țării noastre.
La 9 aprilie, fiica lui Gheorghe Urschi a anunțat că actorul se află în stare gravă la spital, după ce a suferit o intervenție chirurgicală.
Gheorghe Urschi a suferit o intervenție chirurgicală și în septembrie 2025. Renumitul umorist în vârstă de 77 de ani, era imobilizat în scaun cu rotile după ce a suferit un atac vascular cerebral în 2011, iar de atunci, maestrul se afla într-o continuă reabilitare. Gheorghe Urschi a fost umorist, actor și regizor, supranumit si regele umorului moldovenesc.


