Cinci tineri, unii dintre ei studenți, au statut de bănuit în dosarul privind pregătirea unor proteste violente și planificarea unor acte de vandalism asupra unor obiective strategice din Republica Moldova. Aceștia sunt cercetați în stare de libertate. Contactați de PRO TV, responsabilii de la poliție ne-au comunicat că tinerii cooperează cu anchetatorii și ar fi declarat că nu cunosc persoanele care s-ar afla în spatele acțiunilor de mobilizare.
Tinerii ar fi fost recrutați prin conturi false și canale de Telegram
Potrivit anchetatorilor, începând cu această lună, persoane suspectate că ar fi organizat acțiunile ar fi încercat să recruteze tineri prin intermediul unor profiluri false de pe TikTok, Facebook și Telegram. Aceștia ar fi fost convinși să participe la proteste violente în schimbul unor sume de bani.
În cadrul investigațiilor, polițiștii au identificat discuții în care sunt menționate presupuse planuri de vandalizare a unor instituții de stat, inclusiv a clădirii Parlamentului. În mesajele publicate apar referiri la protestele violente din 7 aprilie 2009.
Poliția a făcut publice și interceptări ale discuțiilor dintre persoanele suspectate că ar fi avut rol de organizator. Potrivit anchetatorilor, mesajele ar indica intenția de a atrage tineri în acțiuni de instigare la violență, inclusiv prin manipulare și promisiuni de recompense financiare.
Percheziții la Chișinău și în mai multe regiuni ale țării
În cadrul operațiunii, polițiștii și ofițerii Serviciului de Informații și Securitate, împreună cu procurorii de la Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale, au efectuat percheziții la mai multe adrese din Chișinău și din alte localități din centrul și nordul țării.
În urma descinderilor, au fost identificate informații care, potrivit anchetatorilor, ar indica implicarea unor persoane în recrutarea tinerilor și instigarea acestora la acțiuni violente. Toate cele cinci persoane care au statut de bănuit au fost supuse perchezițiilor și cooperează cu organele de drept.
Poliția îndeamnă cetățenii să nu se lase manipulați și avertizează că participarea la acțiuni de instigare la violență sau de distrugere a bunurilor poate atrage răspundere juridică, inclusiv penală.


