1500 de voci au răsunat la unison, în scuarul Teatrului Național de Operă și Balet „Maria Bieșu” în cadrul evenimentului ”Marele Cor al Copiilor”. Veniți din toată țara, dar și din Ucaina copiii au fost acompaniați de Moldovan Youth Orchestra dirijată de Andriano Marian. Au avut un mesaj puternic, pentru că au cântat pentru pace și pentru egalitate în societate, spun ei. Concertul a avut loc cu ocazia Zilei Internaționale a Copiilor, iar elevii ne-au spus că s-au pregătit pentru eveniment câteva luni.

Evenimentul a început cu intonarea imnului de stat al Republicii Moldova.

În total, la concert au participat 30 de coruri din Chișinău, Ialoveni, Orhei, Leova, Glodeni, Cahul, Soroca, Bălți și Leova. Elena a venit cu colegii săi de la Soroca.

”Noi am venit din raionul Soroca, suntem 31 de copii și suntem bucuroși că avem onoarea să participăm la acest eveniment. Vom interpreta 10 cântări, iar multe dintre ele sunt renumite.
-Care este cea mai preferată?
-Valsul lui Eugen Doga.”

Emoționați, copii ne-au spus că s-au pregătit câteva luni pentru acest concert.

”Sunt foarte bucuroasă și emoționată în același timp.
 Cât v-ați pregătit pentru acest eveniment?
-Tot anul. Am repetat toate aceste piese.”

Iar Bogdan în vârstă de 9 ani a venit cu colegii săi de la Leova. Băiatul ne-a spus că nu este pentru prima dată când participă la un concert.

”Mă simt bine, am mai fost pe scene  mari, am participat la mai multe concursuri cu corul și am primit locuri de frunte. Nu am emoții.”

Copiii au fost asistați de peste 20 de dirijori.

”Este frumos când cântă copii toți împreună și cu cât mai mulți copii, cu atât e mai frumos. 
-Cât timp v-ați pregătit?
-A durat ceva timp, în momentul în care am stabilit repertoriul, am studiat și repetat așa ca să sune bine.”

Melodiile au fost alese din repertoriul național și internațional.

Marele Cor al Copiilor  este la a doua ediție. Prima ediție a fost organizată în 2007.