Cele 90 de zile de arest in izolator au devenit 30. Judecatoria Buiucani a schimbat astazi termenul mandatului de arest in cazul fostului premier, Vlad Filat, dupa ce saptamana trecuta Curtea Constitutionala a decis ca arestul pentru 90 de zile este ilegal. Prezent la sedinta de judecata, Filat a schimbat cateva vorbe cu sora sa, care a venit sa-l sustina la proces.
“-Te iubesc. -Si eu te iubesc. Ai rezolvat? -Da. -Când?”
Inainte de sedinta, fostul premier s-a referit scurt la vizita raportorilor APCE de saptamana trecuta.
“-Am discutat despre situatia din Republica Moldova. -Care este? -Una foarte grava.”
In cadrul sedintei de astazi, magistratii de la Buiucani au examinat doua demersuri. Dupa examinarea primului, fostului premier i-a fost schimbat termenul mandatului de arest, de la 90 la 30 de zile. Asta dupa ce mandatele de trei luni au fost declarate ilegale de Curtea Constitutionala.
Igor POPA, AVOCAT: "Nustiu care este scopul adevarat dar noi atragem atentia ca se fac incontinuare abuzuri, Dnul Filat este retinut in mod arbitar. Noi am solicitat in mod repetat ca sedintele sa fie publice, pentru ca noi nu avem ce ascunde. Se urmareste scopul de organiza un proces netransparent. Au fost programate mai multe sedinte practiz in fiecare zi, in jur de 10 sedinte. Maine va fi urmatoarea sedinta la 10:30. Vom avea sedinte in fiecare zi. Acesta nu este mersul normal a unui dosar, este un proces netransparent, se vor ascunse foarte multe detalii".
In ce de-al doilea demers, avocatul lui Filat a cerut ca sedintele de judecata sa devina publice, lucru recomandat si de raportorii APCE, care l-au vizitat saptamana trecuta pe liderul PLDM. Igor Popa a mai declarat ca urmatoarele 10 sedinte de judecata au fost deja programate.
Igor POPA, AVOCAT: "Se urmareste scopul de organiza un proces netransparent. Maine va fi urmatoarea sedinta la 10:30. Vom avea sedinte in fiecare zi. Acesta nu este mersul normal a unui dosar, este un proces netransparent, se vor ascunde foarte multe detalii."
Vlad Filat a fost retinut pe 15 octombrie, iar ulterior arestat. El este invinuit de corupere pasiva si trafic de influenta. Filat neaga acuzatiile.

