Medicul-sef interimar al centrului Perinatologic Balti, care ar fi fost prins in flagrant in timp ce lua mita pentru a asista o nastere, va sta in urmatoarele 30 de zile in arest la domiciliu. Decizia a fost luata astazi de magistratii Judecatoriei Balti, care au admis demersul procurorului de caz. Prezent la sedinta, medicul banuit a negat acuzatiile care i se aduc.
Masura a fost aplicata pentru un termen de 30 de zile, conform demersului procurorului de caz.
Grigore BINZARI, PROCUROR DE CAZ: "La momentul de fata se petrec actiuni de urmarire penala pentru identificarea tuturor circumstantelor cauzei si respectiv stabilirea cercului de persoane vinovate."
Medicul vizat neaga acuzatiile care i se aduc.
Mihail TERTEA, MEDIC-SEF INTERIMAR AL CENTRULUI PERINATOLOGIC BALTI: „- Va considerati vinovat?
- Nu. Nu comentez.
- Dar sunteti vinovat?
- Nu sunt vinovat, desigur.
- Nu va recunoasteti vina?
- Nu.”
In comunicatul CNA insa era mentionat ca angajatul medical ar fi fost prins in flagrant in timp ce lua mita, mai exact o prima transa de 5 mii de lei. Avocatul acestuia a refuzat sa spuna daca va ataca decizia magistratilor.
„- Nu sunt autorizat din partea clientului sa ofer vreun comentariu. Ati vazut masura preventiva care este.”
Directorul spitalului clinic Balti a declarat ca medicul vizat in acest dosar este suspendat din functie pentru perioada in care lipseste de la munca. Iar pasii urmatori cu privire la cariera acestuia vor fi dictati de o decizie finala a instantei de judecata.
CNA anunta ieri ca medicul-sef interimar al Centrului Perinatologic Balti a fost retinut in timp ce primea 5 mii de lei mita de la un barbat. Suma ar fi fost o prima transa, doctorul cerand 7 mii de lei pentru a asista nasterea sotiei barbatului. Ministrul Sanatatii a reactionat intr-un mesaj pe facebook, in care a condamnat orice percepere de bani de la pacienti.