Cuplul din Balti care a incercat sa-si vanda copilul si femeia care urma sa-l cumpere au fost condamnati in total la 50 de ani de detentie.
Judecatoria Hancesti a decis ieri ca mama fetitei va sta 15 ani dupa gratii, tatal - 17, iar femeia cu cetatenie germana 18 ani. Procurorii spun ca in februarie, imediat dupa nastere, parintii au primit de la nemtoaica un avans de 100 de euro si au dat bebelusul. Aceasta a spus la frontiera ca il duce la tratament, desi era perfect sanatos. Copilul se afla acum la un centru de plasament din capitala, iar sentinta este cu drept de atac.

