70 de persoane au donat plasma pana acum, iar pentru aceasta saptamana sunt programate inca 30. Centrul de Transfuzie a sangelui a revenit la programul obisnuit si asteapta cat mai multi doritori. O singura persoana tratata poate salva mai multe vieti, asa cum poate dona de doua ori dupa vindecare.
Acum o luna Ion Luca s-a tratat de coronavirus. Tanarul a avut o forma usoara a bolii, care s-a manifestat doar prin febra. Astazi a venit din nou la Centrul de Transfuzie a Sangelui pentru a dona plasma sanguina.
Ion LUCA, STUDENT: “Cu 7 zile in urma am donat, acum am venit a doua oara.”
Tanarul are 26 de ani si este student in anul patru la Universitatea de Medicina.
Ion LUCA, STUDENT: “De mic copil, mama este asistenta medicala si am vazut ceea ce inseamna sa salvezi viata unui om. Multa lume nu stie de faptul ca pot dona si asa sa salveze 3 vieti. Ar fi foarte bine ca sa doneze si sa salveze si ei alte vieti, cum fac altii.”
Doar persoanele de sex masculin pot dona plasma. Procesul dureaza 45 de minute, timp in care se colecteaza 600 de ml de sange.
Doina BANARI, VICEDIRECTORUL CENTRULUI DE TRANSFUZIE A SANGELUI: “Poate sa doneze plasma covalescenta dupa 14 zile de la insanatosire si deci la prima donare se fac 3 doze si dupa aceea peste 7 zile ar putea sa mai doneze inca o data, la fel pentru 3 doze de plasma covalescenta.”
Pana acum 70 de persoane vindecate de Covid-19 au donat plasma, ceea ce ar insemna 210 doze. Doar in aceasta saptamana sunt programati 30 de donatori.
Doina BANARI, VICEDIRECTORUL CENTRULUI DE TRANSFUZIE A SANGELUI: “Acesti donatori vor dona in diferite puncte de donare a sangelui, atat la Chisinau, cat la Balti si Cahul. Pentru o parte mai buna din ei, vom fi mai aproape de domiciliul lor, chiar astazi avem doi donatori care doneaza la sectia de transfuzie a sangelui din Causeni.”
Incepand cu aceasta saptamana Centrul de Transfuzie a Sangelui activeaza in regim normal, respectand toate normele de siguranta impuse de autoritati. Numarul de donatori per locatie nu va depasi numarul de 50 persoane pe zi.
Svetlana CEBOTARI, DIRECTORUL CENTRULUI DE TRANSFUZIE A SANGELUI: “De la 07:30 pana la 17:00 zilnic asteptam oamenii sa vina sa doneze sange atat la Chisinau, Cahul, cat si Balti. Totodata incepand cu saptamana aceasta revenim la practica obisnuita de organizare a donarilor de sange inclusiv si in teritoriile administrative.”
Pana acum 10 persoane au fost tratate cu plasma.