În prezent, 761 de copii din Republica Moldova, care au statut de copil adoptabil, își așteaptă o familie. Datele au fost prezentate de Ministerul Muncii și Protecției Sociale, care încurajează persoanele interesate să inițieze procedura de adopție.

Cei care doresc să adopte pot consulta lista copiilor adoptabili și trebuie să depună o cerere la autoritatea tutelară de la locul de domiciliu pentru a obține atestatul de adoptator. Ulterior, procesul presupune mai multe etape: potrivirea copilului cu familia, perioada de vizite și încredințare, iar în final, încuviințarea adopției de către instanța de judecată.

Potrivit autorităților, din momentul identificării unei familii potrivite, procedura durează, în medie, aproximativ 6–7 luni.

Începând cu anul 2024, statul oferă și sprijin financiar familiilor adoptatoare. Astfel, pentru fiecare copil adoptat este acordată o indemnizație lunară de 800 de lei, până la împlinirea vârstei de 18 ani.