Victimele celui mai mare val al deportărilor staliniste din Basarabia au fost comemorate astăzi la Chișinău. Zeci de oameni, care mai poartă amintirea ororilor de acum 77 de ani, au venit cu lumânări și flori la monumentul „Trenul Durerii” din scuarul gării. Siberia a frânt destine și a înghițit o mulțime de suflete. Mulți dintre cei deportați atunci nu s-au mai întors acasă. În memoria lor s-a ținut un minut de reculegere.
„Eu sunt născută în ‘48. În trenul cel greu eu am făcut primii pași.”
Fără să fie întrebate dacă vor și făra să știe unde pleacă, în noaptea din 5 spre 6 iulie 1949, sute de familii au fost duse cu forța în Siberia. A fost una dintre cele mai dramatice nopți din istoria românilor basarabeni, își amintește Alexandru Gurduza, care și-a pierdut atunci o bună parte din rude.
Alexandru GURDUZA, RUDĂ A VICTIMELOR DEPORTĂRILOR STALINISTE: „Aici este mătușa mea, cu 5 copii. Aceasta e unica poză cu ea, iar după cum puteți vedea, la 49 de ani arăta ca un schelet. A trăit în condiții grele, la Tomsk.”
S-a întors acasă doar un singur verișor – bolnav și neputincios. Aceeași soartă dramatică, povestită cu lacrimi în ochi, am ascultat-o de la Elena Gîdilica. Mama sa, bunica și strabunica, au fost ridicate într-o noapte si duse în necunoscut.
Elena GÎDILICA,RUDĂ A VICTIMELOR DEPORTĂRILOR STALINISTE: „Mama mea era o copilă de 11 ani, era eminentă la învățătură, în satul Chirileni, raionul Ungheni. Au fost deportate în regiunea Kurgan. Mama mea, copil fiind a lucrat acolo la tractoare și s-a întors în țară foarte bolnavă”.
În memoria celor care nu mai sunt în viață s-a ținut un minut de reculegere și s-a făcut o slujbă de pomenire.
La eveniment au fost prezenți atât președintele Maia Sandu, cât și premierul demisionar, Alexandru Munteanu, președintele parlamentului, Igor Grosu, și ministrul culturii, Cristian Jardan.
Maia SANDU, PRESEDINTELE REPUBLICII MOLDOVA: „Avem responsabilitatea istorică nu doar în fața neamului nostru, ci în fața întregii Europe - să spunem lucrurilor pe nume. Aceasta este adevărata față a ocupației sovietice, iar istoria se repetă sub ochii noștri.”
Între anii 1941 și 1951 au fost trei valuri de deportări, iar istoricii susțin că numărul total al deportaților basarabeni ar fi între 80 și 120 de mii.

