A avut loc prima runda de negocieri asupra Acordului dintre Guvernul Moldovei si Guvernul Romaniei, privind controlul in punctul de trecere al frontierei de stat Leuseni-Albita. Acest acord are ca scop dezvoltarea relatiilor de cooperare intre frontierele din ambele tari, pe domeniul gestionarii acestora. 

Astfel, Acordul va contribui la facilitarea traversarii frontierei de stat Leuseni-Albita, iar timpul de asteptare in punctul de trecere al frontierei va fi redus, prin efectuarea controlului comun moldo-roman, in baza principiului „oprire unica”. 

De asemenea, acesta va contribui si la garantarea securitatii frontierei dintre Republica Moldova si Romania, precum si la asigurarea securitatii nationale, prevenirea si lupta impotriva criminalitatii transfrontaliere organizate.

La fel, realizarea activitatii comune va ajuta la sporirea capacitatilor institutionale ale autoritatilor de frontiera, precum si la armonizarea procedurilor de control la standardele Uniunii Europene.

Pe Telegram-ul Pro TV Chisinau gasiti imaginile, dar si stirile momentului din Moldova si din intreaga lume! Fii reporter Pro TV. Daca ai surprins imagini care pot deveni o stire, ni le poti trimite pe Viber, Whatsapp sau Telegram la numarul 079400508.