A batut vantul astazi la piata de struguri din capitala. In acest an din cauza ploilor, roada este slaba, astfel ca agricultorii au fost nevoiti sa umble la preturi. Un kilogram s-a scumpit cu circa 2 lei, iar din aceasta cauza cumparatorii nu se mai avanta sa isi incarce remorcile cu struguri pentru a-si umple butoaiele cu vin.
Vitalie Negara din Bacioi, a fost printre putinii cumparatori pe care i-am intalnit astazi la piata de struguri din capitala.
Vitalie NEGARA, CUMPARATOR: “ - A batut la buzunar un pic?
- Putin, dar nu avem incotr-o. Trebuie sa cumparam ca asa este moldoveanul, toamna trebuie sa faca vin.”
Nici sotii Galeru nu s-au zgarcit si au cumparat cateva soiuri de struguri pentru a face vin alb si rose.
“Noi am venit sa vedem numai preturile, dar daca am gasit, sa luam deodata, caci mai incolo cine stie cum va fi timpul.”
Oamenii spun ca desi roada este mai putina si strugurii nu sunt atat de dulci ca anul trecut, totusi, au avut din ce alege.
“Asta e floricica, un soi de struguri vechi, inca de pe timpul colhozurilor. Se primeste un vin foarte gustos cu miros deosibit.”
Agricultorii plang pe vanzarile slaba. Daca anul trecut comercializau si cate o tona de struguri pe zi acum maxim pana la 400 de kilograme.
“ - Sunt cumparatori?
- Asa si asa, cam nu prea, pentru ca preturile sunt foarte mari si fiecare vrea mai ieftin, dar noi nu putem sa reducem din pret. Deoarece munca este mare la noi.“
“Noi nu ne scoatem cheltuielile. E scumpa si motorina, si preparatele pe care le cumparam, anul acesta au fost atatea ploi ca a fost imposibil sa nu prelucram cu preparate. La lume le pare scump, dar noua ieftin.”
Un kilogram de struguri costa intre 9 si 12 lei, cu 2 lei mai mult decat anul trecut.

