Prevederea legală în baza căreia fosta șefă a Procuraturii Anticorupție, Veronica Dragalin, a fost considerată că nu a promovat evaluarea externă după ce și-a depus demisia a fost declarată neconstituțională. Decizia a fost luată de Curtea Constituțională, care a admis parțial sesizarea depusă în acest caz.
Mai exact, magistrații au declarat neconstituțională sintagma „indiferent de motivul invocat” din legea privind evaluarea externă a judecătorilor și procurorilor. Până când Parlamentul va modifica legislația, evaluarea va continua, la solicitarea procurorului sau judecătorului vizat, dacă cererea de demisie a fost depusă după expirarea termenului de 20 de zile de la notificarea privind inițierea vettingului.
Cum a ajuns Veronica Dragalin să nu promoveze evaluarea
Evaluarea externă a Veronicăi Dragalin a fost inițiată la 24 mai 2024. Fosta șefă a Procuraturii Anticorupție a prezentat documentele solicitate de Comisia de evaluare, inclusiv declarațiile de avere și interese personale pentru ultimii cinci ani și chestionarul privind integritatea etică.
Ulterior, Comisia a analizat informațiile colectate și i-a solicitat clarificări suplimentare. Dragalin a răspuns la întrebări, însă, la 19 februarie 2025, și-a depus cererea de demisie. Mandatul său a încetat la 4 martie 2025.
Întrucât demisia a fost depusă la aproximativ nouă luni de la inițierea evaluării, Comisia de evaluare a procurorilor a constatat nepromovarea vettingului, în baza prevederii care echivala orice demisie depusă după expirarea termenului de 20 de zile cu nepromovarea evaluării, indiferent de motiv.
Comisia a precizat însă că decizia nu a reprezentat o concluzie asupra integrității etice și financiare a Veronicăi Dragalin. Evaluarea nu a fost finalizată, deși fuseseră colectate și analizate informații, iar subiectului îi fusese adresată o rundă de întrebări.
Ce a decis Curtea Constituțională
Curtea a stabilit că sintagma „indiferent de motivul invocat” din prevederea respectivă contravine Constituției.
Până la intervenția Parlamentului, dacă un procuror sau judecător depune cererea de demisie după expirarea termenului de 20 de zile de la notificarea privind inițierea evaluării, procedura de verificare a integrității etice și financiare va continua la solicitarea persoanei vizate.
Curtea a admis doar parțial sesizarea și a declarat inadmisibile celelalte excepții de neconstituționalitate referitoare la procedura de evaluare, adoptarea rapoartelor și contestarea deciziilor Comisiei la Curtea Supremă de Justiție.
Doi judecători constituționali au formulat opinii disidente, iar judecătorul Sergiu Litvinenco, fost ministru al Justiției, s-a abținut de la examinarea cauzei.
De ce și-a dat demisia Veronica Dragalin
Veronica Dragalin și-a anunțat demisia în februarie 2025, afirmând că a luat această decizie cu speranța că proiectul de lege privind comasarea Procuraturii Anticorupție cu PCCOCS nu va fi promovat.
Ea susținea că, dacă inițiativa legislativă va fi adoptată, și-ar pierde oricum funcția, întrucât proiectul prevedea încetarea de drept a mandatelor șefilor celor două procuraturi specializate și ale adjuncților acestora, inclusiv ale celor interimari.


