O tânără de 19 ani din Anenii Noi a fost trimisă în judecată, fiind bănuită de proxenetism. Asta după ce a convins două fete să practice prostituţia în Belgia.

Potrivit poliției, totul s-a întâmplat în anul 2021.

Tânăra de 19 ani le-a contactat pe cele două fete cu vârste de 18 și 20 de ani pe rețeaua de socializare Instagram și le-a convins să practice prostituția în Belgia, contra 200-250 euro per oră. Iar jumătate din sumă îi revenea „patronului” care a fost reținut și trimis în judecată de PCCOCS.

Astfel, învinuita i-a dat uneia din ele și bani pentru perfectarea pașaportului. 

„La sfârșitul anului 2021 a fost reținut și cetățeanul român sub patronajul căruia victimele prestau serviciile sexuale și care erau determinate de către el să le livreze și cocaină clienților. După trimiterea dosarului în judecată de către procurori, Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani, l-a condamnat la patru ani cu suspendarea executării pedepsei”, precizează PCCOCS.

Acest tip de infracțiune se pedepsește cu închisoare de la 4 la 7 ani.

Pe Telegram-ul  Pro TV Chisinau  găsiți imaginile, dar și știrile momentului din Moldova și din întreaga lume! Fii reporter Pro TV. Dacă ai surprins imagini care pot deveni o știre, ni le poți trimite pe Viber, Whatsapp sau Telegram la numarul 079400508.