A fost diagnosticata cu diabet zaharat la varsta de 7 ani, iar medicii ii spuneau ca va trai toata viata cu aceasta boala. Totusi, a reusit sa se trateze, iar acum zambeste si e fericita. Vorbim despre o tanara din Moldova care, pentru a se vindeca, a zburat in America unde i s-a facut dublu transplant, de pancreas si rinichi.

Publicat:12.11.2021, 18:48

Cristina Postolachi a aflat din copilarie ca este bolnava.

Cristina POSTOLACHI:“Au spus din start ca este diabet de tip 1 si imediat, la primul rezultat, m-au pus pe insulina.”

Si-a petrecut o mare parte a vietii prin spitale, dar spune ca nu a primit educatia necesara pentru a sti cum sa traiasca cu acest diagnostic.

Cristina POSTOLACHI:„Sa ajungi intr-un chin al diabetului zaharat e groaznic. Sunt momente cand chiar nu mai vrei sa traiesti, pentru ca e foarte dureros, nu doar fizic, dar si psihic.”

Cu toate problemele de sanatate, ea si-a propus sa ajunga peste Ocean, cu speranta ca acolo va reusi sa se trateze.

Cristina POSTOLACHI:„Am zis ca „Eu cand o sa cresc mare, o sa merg in State si o sa ma fac sanatoasa.”

A urmat o interventie de dublu transplant - de pancreas si rinichi.

Cristina POSTOLACHI:"N-o sa uit niciodata acea voce duioasa de barbat care mi-a spus „Vino cat mai rapid la noi, caci avem donator pentru tine.”

Acum tanara se simte bine si ii motiveaza si pe altii sa aiba grija de sanatatea lor. Afla intreaga poveste a Cristinei in editia de maine a emisiunii iSanatate, incepand cu ora 11:00.