Dupa ce acum doi ani Parlamentul a votat o lege riguroasa privind controlul tutunului in Republica Moldova, deputatii moldoveni au operat modificari suspecte, in ultima sedinta a Parlamentului. Documentul, impreuna cu alte legi, a suferit mai multe modificari. Deputatii le-au votat la pachet in lectura a doua, fara intrebari sau dezbateri. Astfel, solicitat de catre cei de la Sanatate INFO, un deputat democrat a trimis un mesaj in care spune ca modificarile la lege s-ar fi facut la cererea "VP". Ulterior, democratul Cornel Dudnic a revenit cu un mesaj in care spune ca Vlad Plahotniuc nu are nicio legatura si ca autorul amendamentelor este el insusi, noteaza e-sanatate.md.
Astfel, deputatii au considerat ca în noua redactie a Legii privind controlul tutunului cuvintele „produs din tutun” si „fum din tutun” trebuie sa se numeasca obligatoriu „produse din tutun pentru fumat”. Potrivit legii, fumatul tutunului, sub orice forma, este interzis în toate spatiile publice închise si semiînchise, noteaza e-sanatate.md
În aceleasi timp, articolul 19 din lege a fost suplimentat cu alineatul 6 potrivit caruia „produsele din tutun, altele decât cele pentru fumat, precum si pachetele unitare si ambalajele exterioare ale acestora sa fie exceptate de la interdictii”. Acest lucru înseamna ca în Moldova va fi permisa vânzarea, utilizarea si promovarea acestora. În schimb restrictia ramâne valabila pentru tigarile obisnuite, electronice, narghilea, care produc fum.
Mai mult, daca în varianta de pâna la modificari, articolul 24 prevedea interzicerea comercializarii produselor din tutun care nu ard, inclusiv a tutunului de uz oral, pentru mestecat si pentru uz nazal, în redactia noua articolul a fost modificat, astfel ca deputatii interzic doar plasarea pe piata a produselor din tutun care nu ard si acestea sunt tutunul pentru uz oral, de mestecat si nazal. Orice alt produs din tutun care nu intra în aceste trei categorii, sunt exceptie de la lege. În schimb, imediat în articolul 25, alineatul 1, litera c, deputatii moldoveni le permit minorilor sa cumpere de pe internet produse tutun care nu ard, altele decât pentru uz nazal, oral sau de mestecat.
Din sinteza legii 192, prin care s-au operat amendamente la mai multe legi, cele care vizeaza legea controlul tutunului au fost propuse de catre deputatul democrat, Cornel Dudnic, membru al Comisiei economie, buget si finante. Am încercat sa aflam de la el de ce a fost nevoie de aceste modificari la lege, cum comenteaza faptul ca minorilor li se va permite, conform noilor amendamente, sa cumpere pe internet produse din tutun care nu ard si care dintre ele fac parte din aceasta categorie? De asemenea, l-am întrebat de ce nu au fost organizate dezbateri publice, inclusiv în Parlament pe marginea acestui subiect sensibil si daca, inclusiv în calitate de sportiv de performanta, constientizeaza efectele acestor modificari, în mod special pentru tineri, dar si faptul ca astfel favorizeaza punerea pe piata a unui singur produs al unei companii, care în acest moment în deschide o fabrica în România, iar produsul din tutun care nu arde se încadreaza în exceptiile facute la legea privind controlul tutunului.
Cornel Dudnic a motivat prima data ca este la un eveniment si revine cu detalii într-o jumatate de ora, pentru ca „este mult de discutat”. A doua oara a invocat ca este într-o discutie si nu poate vorbi. Ulterior nu a mai raspuns solicitarilor Sanatate INFO, dupa care a revenit cu acest mesaj în care recunoaste ca amendamentele la lege au fost operate de el, la cererea presedintelui Partidului Democrat, Vlad Plahotniuc (detalii în foto). La scurt timp dupa ce a scris acest mesaj, Dudnic a revenit cu un alt sms în care se arata indignat de ce reporterii il invoca pe Plahotniuc, de parca ar fi „obsedati” de acest nume. „Am vorbit despre una, iar dumneavoastra ma întrebati despre Plahotniuc. Parca sunteti obsedati de acest nume. Nu are nimic cu discutia noastra. Eu sunt autorul amendamentelor si le-am semnat. Sunt în vacanta. Ne vom întoarce la aceasta conversatie în toamna, poate chiar ne vom întâlni daca va fi nevoie”, a scris deputatul.
![]()


