Furt în fața catedralei din Chișinău. Un băiat de 15 ani, din raionul Căușeni, este cercetat penal, fiind suspectat că a furat un telefon.

Din imaginile surprinse de o cameră de supraveghere se vede cum minorul se apropie de un bărbat și îi sustrage telefonul din buzunar, după care o ia la fugă. Prejudiciul a fost estimat la 3 mii de lei. Poliția anunță că băiatul a fost identificat, iar telefonul furat a fost restituit proprietarului.

Minorul este cercetat penal în stare de libertate. Conform legislației, jaful se pedepsește cu închisoarea de la 2 la 5 ani.