Politistii au gasit ac de cojoc pentru soferii cu masinile inmatriculate in strainatate. Daca pana acum, acestia incalcau nestingherit regulamentul circulatiei rutiere, chiar in vizorul camerelor de supraveghere si nu achitau amenzi, astazi cativa, au fost trasi pe dreapta. Folosind baza de date, inspectorii de patrulare au reusit sa depisteze soferii certati cu legea si sa le intocmeasca procese verbale.

“Aveti trei incalcari: revizia tehnica, asigurarea si geamurile umbrite.”

“- Masina nu este a mea, da a unui verisor. Dar acum dumneavoastre trebuie sa achitati amenda...Achitam, nu avem de ales...”

Pe langa faptul ca s-a ales cu un proces verbal si a fost nevoit sa achite o amenda, acest sofer a mai si scos pelicula fumurie de pe geamurile din fata. De altfel, ar fi ramas fara placuta cu numerele de inmatriculare. La fel ca si acest barbat, astazi, s-au ales cu procese verbale si alti zeci de soferi la volanul masinilor inmatriculate in strainatate, care au fost surprinsi de camerele de supraveghere incalcand regulamentul circulatiei rutiere. Explicatiile lor au fost din cele mai diverse. 

“- De ce ati circulat cu viteza excesiva?Eu nici nu am observat daca sincer, cum am depasit limita de viteza. Eu ma deplasam cu 60  km/h, dar asa a iesit. Nu a fost intentionat.”

In timp ce un inspector verifica actele soferilor, altul introducea intr-o baza de date numarul de inmatriculare a masinii. Astfel, agentii de patrulare reuseau sa afle daca soferul are incalcari. In mod obisnuit soferii cu masinile inmatriculate in strainatate nu pot primi amenzi in cazul unor incalcari surprinse de camerele de supraveghere deoarece nu exista o adresa in Moldova unde sa le expedieze.

„Colega mea mi-a spus ca ati trecut la rosu....”

Unii soferi au scapat de amenzi chiar daca au incalcat regulamentul circulatiei rutiere.

“- Domnul sofer, de ce pasagerul dumneavoastra nu are cuplata centura de siguranta.Nu stiu. De ce nu ai centura cuplata?Deoarece, eu sunt gravida.Toti trebuie sa-si cupleze centurile, chiar si femeile gravide.”

Soferul a fost lasat sa plece fara a fi amendat. 

Operatiunea a avut loc astazi pe soseaua Muncesti si va continua si sambata pe alte strazi din capitala, dar si pe drumurile din tara.