Patru persoane au avut de suferit, după ce automobilul în care se aflau s-a ciocnit cu o altă mașină în urma unei depășiri periculoase, acum două zile, la Slobozia.

Potrivit presei transnistrene, accidentul s-a produs în apropierea localității Vladimirovca. 

Șoferul unui Volkswagen a efectuat o manevră de depășire, a derapat cu mașina de pe șosea și a ajuns într-un șant, iar automobilul de model VAZ s-a răsturnat pe o parte.

 

În VAZ se aflau patru persoane și toate au avut e suferit, iar șoferul din Volkswagen s-a ales cu o traumă ușoară.

Autoturismele au rămas grav avariate și au fost duse la o parcare specială. Alte circumstanțe se stabilesc.