Accident grav în raionul Anenii Noi. Un bărbat, patru copii, printre care un nou-născut au ajuns la spital, după ce mașina în care se aflau a fost lovită de un camion, care a pierdut controlul valonului și a intrat pe contrasens. În urma impactului automobilul a fost proiectat într-un microbuz.

Potrivit poliției, totul s-a întâmplat ieri, pe drumul de ocolire al localității Troița Nouă. Un bărbat de 53 de ani, care conducea un camion, a derapat, a intrat pe contrasens și a lovit o Dacia, condusǎ de un bărbat de 30 de ani. În urma impactului, Dacia a fost proiectatǎ într-un microbuz. Şoferul din Dacia a fost internat la spitalul din raionul Anenii Noi.

Diana BRADU, DIRECTORUL SPITALULUI ANENII NOI: „Șoferul este la noi în secția de chirurgie cu traumatism cranio-cerebral este în stare de gravitate medie și are o fractură la gambă.”

Și pasagerii din Dacia, 4 copii, printre care un bebeluș, au fost transportați la spitalul raional, iar apoi transferați la Chișinău.

Maxim CAZACU, PURTĂTORUL DE CUVÂNT AL INSTITUTULUI MAMEI ȘI COPILULUI: „La Institutul Mamei și Copilului au fost transportați patru copii, printre care un nou-născut și alți trei minori cu vârstele de 2, 10 și 14 ani. Aceștia au suferit traumatisme cranio-cerebrale și au fost internați în secția de neurochirurgie. În prezent, starea pacienților este apreciată ca fiind gravă medie. Copiii se află sub monitorizare permanentă.”

Toți cei trei șoferi au fost testați la alcool, rezultatul fiind negativ. Alte detalii se stabilesc.