Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor s-a alăturat sămbătă, 30 martie, Campaniei Naționale de Împădurire din această primăvară. Această inițiativă urmărește înverzirea țării și protejarea mediului înconjurător pentru generațiile viitoare.
Potrivit Ansa, la acțiune au participat peste 200 de angajați ai instituției.
Pe parcursul zilei de ieri, s-au plantat puieți de diferite tipuri pe teritoriul a șase localități din raioanele Bălți, Ungheni, Leova, Ștefan-Vodă, Basarabeasca și Cahul.
Directorul general al ANSA, Radu Musteața, susține că „aceste activități sunt necesare țării, cetățenilor noștri, viitoarelor noastre generații, pentru a crește și a se dezvolta sănătoși și în armonie. Anume, prin astfel de campanii, ne putem aduce aportul la reabilitarea terenurilor degradate, la stabilizarea solului și la înverzirea statului Republica Moldova”.
Campania de împădurire de primăvară face parte din cadrul Programului Național de împădurire, lansat de către președinta statului Maia Sandu în anul 2023 și prevede activități extinse de plantare a arborilor și puieților și reabilitarea vegetației forestiere pe o suprafață de aproximativ 145 de mii de hectare pe parcursul a 10 ani (2023-2032).
Pe Telegram-ul Pro TV Chisinau găsiți imaginile, dar și știrile momentului din Moldova și din întreaga lume! Fii reporter Pro TV. Dacă ai surprins imagini care pot deveni o știre, ni le poți trimite pe Viber, Whatsapp sau Telegram la numarul 079400508.


