Doi studenti de origine araba au fost retinuti si sunt cercetati penal pentru huliganism, dupa ce unul din ei a tras mai multe focuri de arma dintr-un mijloc de transport in directia unor studenti.
Potrivit SIS, ambii sunt studenti la Universitatea de Stat de Medicina si Farmacie "Nicolae Testemiteanu" din capitala. Unul din suspecti, aflandu-se intr-o zona rezidentiala, dintr-un mijloc de transport, a efectuat mai multe focuri in directia unui grup de studenti, dupa care a disparut de la fata locului.
Potrivit politiei, cetateanul strain este in conflict cu legea, anterior in privinta acestuia au fost pornite trei cauze penale, inclusiv pentru actiuni similare.
Tot oamenii legii spun ca studentii propaga viziuni radicale si acceseaza site-uri cu caracter jihadist.
La sfârsitul saptamânii trecute, urmare a operatiunii comune a ofiterilor de informatii si procurorilor, a fost retinut suspectul principal, iar ca rezultat al perchezitiilor la domiciliile studentilor a fost identificata si cea de-a doua persoana, complice, la comiterea infractiunii, precum si au fost ridicate arme cat si substante narcotice si aparate pentru intrebuintarea acestora.
Pe numele acestora, de catre Judecatoria sectorului Centru, au fost emise mandate de arest pe un termen de 30 de zile.
*poza simbol


