Comisia Electorală Centrală informează că, în conformitate cu prevederile cadrului legal, toți cetățenii cu drept de vot, atât din țară, cât și cei de peste hotare, vor putea vota în baza unuia dintre următoarele acte de identitate:
·buletinul de identitate al cetățeanului R. Moldova, care confirmă domiciliul sau reședința temporară a alegătorului pe teritoriul secției de votare;
·buletinul de identitate provizoriu cu mențiunile privind cetățenia Republicii Moldova, domiciliul sau reședința temporară a titularului;
·pașaportul cetățeanului R. Moldova, inclusiv cu termen de valabilitate expirat.
Totodată, CEC atenționează că alegătorii, domiciliați în una din localitățile din regiunea transnistreană, vor putea vota cu buletinul de identitate al cetățeanului R. Moldova și buletinul de identitate provizoriu, care confirmă domiciliul sau reședința temporară a titularului în localitățile din regiunea transnistreană, inclusiv cei domiciliați în raza circumscripției electorale municipale Bender și comuna Chițcani, satele Cremenciug și Gîsca din raionul Căușeni.
Mâine, 20 octombrie, cetățenii Republicii Moldova cu drept de vot sunt așteptați la urne pentru a-și alege președintele și a participa la referendumul republican constituțional. Alegătorii sunt aşteptaţi la urne între orele 7.00 şi 21:00.
Pe Telegram-ul Pro TV Chisinau găsiți imaginile, dar și știrile momentului din Moldova și din întreaga lume! Fii reporter Pro TV. Dacă ai surprins imagini care pot deveni o știre, ni le poți trimite pe Viber, Whatsapp sau Telegram la numarul 079400508.


