Activitatea persoanelor incluse in lista sanctiunilor SUA va fi strict monitorizata si in Republica Moldova. Comisia pentru Situatii Exceptionale a aprobat un sir de decizii in acest sens.
Astfel, vor fi luate masuri de precautie sporita privind tranzactiile ce nu corespund activitatii zilnice a persoanelor supuse sanctiunilor, precum si a celor in privinta carora exista suspiciuni ca sunt asociate acestora. La fel, autoritatile vor fi cu ochii pe tranzactiile ce tin de achitarea dividendelor, instrainarea de bunuri imobile, mobile si valori mobiliare, realizate de catre persoanele vizate. In cazul in care vor avea loc astfel de activitati, Serviciul Prevenirea si Combaterea Spalarii Banilor va emite decizii de sistare a acestora.

