Administratorul unei companii a fost condamnat la 11 ani de închisoare după ce a abuzat de funcția sa pentru a convinge mai multe persoane să contracteze credite bancare pe numele lor, promițându-le, în schimb, diverse beneficii, inclusiv apartamente pe numele lor.
Potrivit Procuraturii, în anul 2011, având o poziție de conducere într-o companie, acesta a abuzat de funcția sa pentru a convinge mai multe persoane să contracteze credite bancare pe numele lor, promițându-le, în schimb, diverse beneficii, inclusiv apartamente pe numele lor. Persoanele implicate nu aveau posibilitatea să obțină aceste credite în mod corect, însă, sub influența managerului, au semnat documente false.
Pentru a facilita obținerea creditelor, managerul a falsificat documente, inclusiv adeverințe de salariu, care atestau venituri mult mai mari decât cele reale ale persoanelor implicate. Astfel, acestea au reușit să contracteze credite ipotecare în valoare totală de aproximativ 3.5 milioane lei.
Banii obținuți din aceste credite, în loc să fie folosiți pentru scopurile pentru care au fost solicitați, au fost redirecționați către conturile personale ale persoanei aflate la conducerea companiei, care a beneficiat astfel de sume considerabile.
În plus, a fost admisă acțiunea civilă înaintată de Banca de Economii SA și dispusă încasare din contul inculpatului a sumei de aproximativ 4,7 milioane de lei.
Pe Telegram-ul Pro TV Chisinau găsiți imaginile, dar și știrile momentului din Moldova și din întreaga lume! Fii reporter Pro TV. Dacă ai surprins imagini care pot deveni o știre, ni le poți trimite pe Viber, Whatsapp sau Telegram la numarul 079400508.