De la începutul lunii octombrie la numărul unic de urgență 112 au fost raportate circa 30 de situații legate de corupție electorală, în special cazuri de mituire a alegătorilor.
Potrivit unui comunicat emis de Serviciul 112, astfel de cazuri sunt sesizate zilnic, iar responsabilii instituției transmit informațiile la Poliție pentru a întreprinde măsurile de cercetare.
„Apelați 112 sau anunțați instituțiile specializate, dacă cunoașteți acte de pretindere, acceptare sau primire de către un alegător a bunurilor, serviciilor, privilegiilor sau avantajelor sub orice formă, care nu i se cuvin, pentru sine sau pentru o altă persoană, în scopul exercitării sau al neexercitării unor drepturi electorale în cadrul alegerilor”, îndeamnă instituția.
Pe 20 octombrie cetățenii sunt chemați la vot pentru alegerea Președintelui țării și pentru participarea la referendumul republican constituțional cu privire la parcursul european al Republicii Moldova.
Pe Telegram-ul Pro TV Chisinau găsiți imaginile, dar și știrile momentului din Moldova și din întreaga lume! Fii reporter Pro TV. Dacă ai surprins imagini care pot deveni o știre, ni le poți trimite pe Viber, Whatsapp sau Telegram la numarul 079400508.


