In timpul sedintei Consiliului Superior al Procurorilor de astazi, unde se examina sesizarea depusa de deputatul PAS Lilian Carp cu privire la activitatea procurorului general, Alexandr Stoianoglo a venit fara invitatie pentru a depune o cerere de recuzare a membrilor CSP.
Alexandr STOIANOGLO, PROCURORUL GENERAL:„Eu am venit sa depun o cerere aici. Va avertizez, am venit sa depun o cerere.”
Ministrul Justitiei a incercat sa-i explice ca nu are voie la aceasta sedinta.
Sergiu LITVINENCO, MINISTRUL JUSTITIEI:„Domnule Stoianoglo, cu ce ocazie ati venit aici? Faceti presiune publica asupra membrilor CSP. Ati venit la o sedinta la care nu trebuie sa participati. Ati venit aici si ati dat din deget catre membrii CSP.”
Dupa un schimb de replici dur intre cei doi, revoltati au fost si membrii CSP. In cele din urma Procurorul General a parasit sala de sedinta, dar a lasat o cerere prin care a cerut recuzarea a cinci membri CSP, printre care si a lui Sergiu Litvinenco.
Cererea depusa de Stoianoglo pentru recuzare membrilor CSP a fost respinsa.

