80 la sută din primăriile din Moldova vor dispărea. Asta a afirmat aseară Secretarul General al guvernului, Alexei Buzu, la emisiunea În Profunzime cu Lorena Bogza, într-o discuție despre noile măsuri cuprinse în Reforma administrativ-teritorială ce urmează să fie pusă în aplicare de executiv.
Lorena BOGZA, PREZENTATOARE PRO TV: „- Avem cam 890 de primării. Știm că 87 la sută din localități au mai puțin de 3 mii de locuitori, asta înseamnă că vom avea câte primării? În jur de 300?
- Cred că mai puțin.
- De la aproape 900 ajungem la mai puțin de 300.”
Alexei BUZU, SECRETARUL GENERAL AL GUVERNULUI REPUBLICII MOLDOVA: „- Numărul de primării se va reduce cu 80 la sută.
- Și toți oamenii care lucrează așa cum am discutat și data trecută se vor regăsi în primăriile mari sau în acele centre care rămân în primăriile amalgamate?
- Noi avem două exemple care au finalizat procesul și acolo echipele s-au regăsit.”
Alexei Buzu spune că pragul minim de 3000 de locuitori este esențial pentru supraviețuirea administrativă a primăriilor, iar instituțiile care nu se vor conforma benevol din toamna acestui an vor fi comasate normativ și vor pierde stimulentele financiare din partea statului. Până acum au fost depuse aproape 330 de cereri de amalgamare.
Alexei BUZU, SECRETARUL GENERAL AL GUVERNULUI REPUBLICII MOLDOVA: „În luna iulie a acestui an noi vom trage linia vom vedea câte din aceste primării au ajuns la această etapă, câte încă nu și de ce, dacă mai sunt primării care nu doresc să inițieze procesul de amalgamare dar sunt sub pragul de 3 mii, atunci noi vom discuta cu cetățenii, vom prezenta opțiuni. Dar în toamnă vom veni cu un pachet legislativ în care va exista noua lege cu privire la administrarea publică locală din Republica Moldova în care va fi lista completă a tuturor primăriilor și localităților. Și aceste primării care nu au dorit să se amalgameze dar erau pasibile amalgamării vor fi incluse în acea listă, dar nu vor beneficia de stimulente.”
Autoritățile estimează că pentru aceste stimulente va fi nevoie de 6,49 miliarde de lei, dar până acum nu era foarte clar de unde vor proveni acești bani. Aseară, Alexei Buzu a spus că există resurse financiare.
Lorena BOGZA, PREZENTATOARE PRO TV: „-De unde vin banii aceea?”
Alexei BUZU, SECRETARUL GENERAL AL GUVERNULUI REPUBLICII MOLDOVA: „Din bugetul de stat și din planul de creștere.”
Procesul de amalgamare voluntară a fost inițiat în perioada noiembrie-decembrie 2024, având drept scop formarea unei unități administrativ-teritoriale consolidate, cu potențial de dezvoltare socio-economică durabilă, utilizare mai eficientă a resurselor și о administrare publică locală optimizată.

