Au fost surprinse ambuteiaje kilometrice pe soseaua Balti-Chisinau, in apropiere de satul Zahareuca. Totodata, drumul a fost blocat din cauza unui accident.
Imaginile au fost transmise redactiei noastre de catre un internaut.
Ninsoarea abundenta a facut ravagii astazi in toata tara. Pe mai multe drumuri se circula cu dificultate, iar o multime de masini au ramas blocate.
Totodata, CSE a decis sa prelungeasca vacanta elevilor din scoli, dar si copiii care frecventeaza gradinitele vor sta acasa pana la 11 ianuarie.
Activitatea transportului public din capitala a fost sistata pana maine, iar IGSU recomanda soferilor sa nu porneasca la drum, iar daca o fac sa se asigure ca automobilul nu are defectiuni tehnice.
De asemenea, astazi, meteorologii au emis cod galben de schimbare brusca a vremii.
Pe data de 7 ianuarie, Guvernul a activat o celula de criza pentru a coordona si gestiona resursele in vederea abordarii situatiei actuale.
Acum trei zile, meteorologii au emis cod portocaliu de schimbare brusca a vremii. Un val de aer polar care se indreapta spre teritoriul tarii noastre va aduce ninsori puternice, cu viscol, troiene si ghetus.

