Responsabilii de la ministerul Afacerilor Interne anunta ca astazi anchetatorii au gasit alte bucati de racheta, in zona din apropierea orasului Briceni, unde ieri au fost gasite resturi a unei rachete

„Astazi, aria de cercetarea a fost extinsa, iar anchetatorii au identificat si alte cateva resturi ale aceleiasi bucati de racheta, descoperita ieri de patrula de politie”, se arata in comunicatul MAI. 

Totodata, Politia de frontiera a deschis dosar de urmarire penala care, conform prevederilor legale, va fi transmis procurorilor. 

„La finalizarea cercetarilor la fata locului si incheierea procedurilor ce tin de competentele sectiei de urmarire penala a Politiei de frontiera, probele si documentele vor fi transmise catre PCCOCS”, se mai arata in comunicat. 

Fragmentele unei rachete au fost descoperite ieri in nordul tarii, la Briceni, dupa ce in regiune s-au auzit cateva bubuituri. Zona a fost incercuita, iar specialistii au investicat cum acestea au ajuns pe teritoriul tarii noastre.

Reprezentantii ministerului de Interne anunta ca in urma accidentului de ieri nicio persoana nu a avut de suferit si nu exista riscuri pentru locuitorii din zona.

Incidentul a avut loc la o luna dupa ce ramasitele unei rachete rusesti doborate de sistemul antiaerian ucrainean au cazut in satul Naslavcea din nordul tarii. Atunci, aproape 30 de locuinte au fost avariate, iar la scurt timp, un diplomat rus de la Ambasada Rusiei la Chisinau a fost expulzat din tara noastra.

Pe Telegram-ul  Pro TV Chisinau  gasiti imaginile, dar si stirile momentului din Moldova si din intreaga lume! Fii reporter Pro TV. Daca ai surprins imagini care pot deveni o stire, ni le poti trimite pe Viber, Whatsapp sau Telegram la numarul 079400508.