Zeci de cercetători ai Institutului de Istorie, ai Institutului de Filologie și ai Institutului Patrimoniul Cultural ale Academiei de Științe a Moldovei au protestat, joi, în fața Guvernului, împotriva deciziilor luate de Ministerul Educației Culturii și Cercetării în urma cărora un număr important s-au pomenit fără lucru sau cu leafa neplătită de câteva luni. Acestora le-au fost respinse proiectele de cercetare finanțate prin intermediul Programului de Stat (2020–2023).

„Cercetarea noastra a intrat pe contrasens cu mesajul politic al guvernarii. Asa cum s-a procedat in cazul furtului miliardului, prin actiuni in serie, la fel se procedeaza si in cazul lichidarii sistematice a domeniului cercetarii. Acum suntem la etapa finala cand ni se interzice sa programam niste cercetari”, a declarat istoricul Ion Negrei in fata colegilor sai adunati joi in Piata Marii Adunari Nationale, in fata Guvernului.

Omul de stiinta a anuntat ca in cadrul Institutului de Istorie a fost format un comitet de greva. Aceasta structura va colabora cu celelalte institutii de cercetare pentru planificarea unor actiuni comune. „Vrem sa elaboram o lista comuna de revendicari pe care sa o inaintam Guvernului si Parlamentului. Actiunea de astazi este primul act de protest impotriva imixtiunii politice in domeniul cercetarii.” 

Istoricul Anatol Taranu a anuntat ca, comunitatea stiintifica nu va ramane pasiva fata de tentativele de a lichida domeniul cercetarii din Republica Moldova. „Guvernarea vrea sa aplice o lovitura mortala stiintei umanistice, stiintei care participa la pastrarea identitatii nationale. Nu in zadar Guvernul prin reforma sa anapoda loveste in Institutul de Istorie, in Institutul de Filologie si in Institutul Patrimoniului Cultural. Protestul de astazi este primul pas spre o revolta generala a intelectualitatii in R. Moldova.”

In acelasi timp, o cercetatoare a Institutului de Cercetari Juridice, Politice si Sociologice, Aurelia Peru, a anuntat pe pagina sa Facebook ca alti 30 cercetatori stiintifici – doctori in stiinta, doctori habilitati, profesori ai acestei institutii stiintifice – „vin sa completeze armata de someri”.

„Aceste epurari din mediul academic sunt coordonate si premeditate. Societatea noastra aminteste tot mai mult de „Ferma animalelor” (George Orwell). Desigur, istoricii, politologii, specialistii in relatii internationale etc. reprezinta opozitia incomoda a actualei puteri.”

„Intelectualitatea stiintifica nu se include in bazinul electoral al PSRM, cu exceptia catorva ministri din cabinetul Chicu. Este pentru prima data cand ma dezic de una dintre valorile fundamentale ale democratiei – minoritatea supusa majoritatii.”

Guvernul a venit cu o reactie si spune ca finantarea institutiilor de cercetare se face pe 2 dimensiuni: finantare institutionala si proiecte aprobate.

"Finantarea institutionala a fost transferata cu intarziere pentru ca institutiile nu au reusit sa elaboreze metodologia noua de finantare, cu indicatori de performanta. Asa si nu a fost elaborata si sunt finantati dupa cea veche".

Ce tine de capitolul proiecte, guvernul afirma ca aprobarea proiectelor de cercetare s-a facut in august 2019, cand ministru era Liliana Nicolaescu Onofrei: "Atunci institutul de istorie a fost lasat fara proiecte. Guvernul Chicu a crescut finantarea pu cercetare cu 17%, care acum constituie 545 milioane.

Intrebarea mare fata de conducatorii din cercetare e de ce nu au tineri. Daca vor spune ca salariile sunt proaste intrebatii cat incaseaza lunar si anual.

Ei asa au facut grila salariala - egoist si neprietenos fata de tineri".

Sursa: