ANSA s-a autosesizat in privinta magazinului din sectorul Ciocana al capitalei in care o jurnalista a fost snopita in bataie de proprietarul acestuia, cat si de o vanzatoare, pentru ca ar fi fotografiat un produs expirat. Potrivit celor de ANSA, inspectorii care s-au deplasat la fata locului si au depistat un sir de neregularitati.

Intr-un comunicat al institutiei se arata ca in urma controalelor s-a depistat ca magazinul functiona in lipsa autorizatiei sanitar-veterinare. Inspectorii Directiei au gasit si produse cu termenul de valabilitate expirat.

Comunicatul ANSA:


Agentia Nationala pentru Siguranta Alimentelor s-a autosesizat la cazul de constatare a produsului neconform pus in comercializare la gereta de pe strada Mihail Sadoveanu 19/1 si descoperit de catre Nadejda Roscovanu, fotoreporter la “Jurnal de Chisinau”.

Conform delegatiei semnate de catre seful Directiei municipale pentru siguranta alimentelor Chisinau, la fata locului s-au deplasat doi inspectori ai Directiei care, in urma controlului efectuat, au constat urmatoarele: 

-unitatea comerciala functioneaza in lipsa autorizatiei sanitar-veterinare, personalul nu dispune de echipament de protectie si n-a trecut controlul medical obligatoriu.

-Nu sunt respectate conditiile de pastrare a produselor usor alterabile ( placintele cu umplutura de carne, varza si cartofi sunt pastrate la temperatura de 30-33 grade, in timp ce ar trebui pastrate la temperatura de +2-+4 grade C.

Pentru aceste produse n-au fost prezentate certificate de confirmare a provinientei si calitatii. 

-In ghereta au fost depistate produse de origine animala salam (Saleami semiafumat), salam (servilat pastoral), piept de porc condimentat, caviar de somon, - toate cu termen de valabilitate expirat.

Pentru aceste produse , de asemenea, n-au fost prezentate certificate ce ar confirma provinienta si calitatea lor.

Pentru incalcarile si neconformitatile depistate agentul economic va fi amendat conform Codului Contraventional  de la 60 la 150 de unitati conventionale.

Suma exacta a amenzii va fi stabilita in sedinta comisiei de examinare a proceselor verbale, de pe 29 iunie.