Agenția Națională pentru Sănătate Publică vine cu informații actualizate privind cazul de toxiinfecție alimentară, în urma unui eveniment de la Florești. În total, 63 de persoane sunt afectate, printre care 19 copii.
Potrivit ANSP, în urma anchetei epidemiologice au identificat activ, s-au înregistrat noi cazuri de boală. Astfel, numărul total al persoanelor afectate este de 63, dintre care 19 copii.
14 persoane, internate la spital
Persoanele care au solicitat asistenţă medicală au fost spitalizate la Spitalul Raional Florești, Spitalul Clinic Bălți, Spitalul Clinic de Boli Infecțioase „Toma Ciorbă” și Spitalul Clinic Municipal de Boli Contagioase de Copii din Chișinău.
În total, 14 persoane au fost internate, iar o parte dintre cei afectați primesc îngrijiri medicale la domiciliu, sub supravegherea medicului de familie.
În urma investigațiilor, la 8 dintre cei afectați s-a depistat „Salmonella Enteritidis”.
La 1 octombrie, 32 de persoane s-au îmbolnăvit, în urma unui eveniment dintr-un local din Florești. Atunci, în urma investigațiilor, la 6 persoane s-a depistat bacteria Salmonella Enteritidis.
ANSP recomandă atenție sporită la alimente și igienă
Specialiștii recomandă spălarea mâinilor cu apă și săpun înainte de prepararea și consumul alimentelor, dar și după folosirea toaletei. Fructele și legumele trebuie spălate bine înainte de consum, iar alimentele crude trebuie păstrate separat de cele gata pentru consum.
De asemenea, autoritățile recomandă evitarea produselor expirate sau cumpărate din surse neautorizate și consumul alimentelor preparate termic și păstrate în condiții corespunzătoare.
Persoanele care prezintă greață, vărsături, diaree, febră sau dureri abdominale după consumul unor alimente sunt îndemnate să solicite cât mai rapid asistență medicală.


