Aplicatia mobila care arata cand vine troleibuzul... se lasa asteptata. Dupa ce a esuat prima versiune, autoritatile au promis inca anul trecut ca vor relansa sistemul GPS. Insa nici pana astazi mecanismul nu este disponibil pentru calatori. Responsabilii spun ca asta se intampla din motiv ca procesul de implementare este de durata si dau asigurari ca pana la sfarsitul acestei luni aplicatia va deveni functionala.

Diana AMBROS, REPORTER PRO TV: “Aplicatia Gps promisa inca acum doi asa si nu a fost lansata, iar oamenii se ghideaza dupa acest grafic printat sau ecranul digital care arata timpul de sosire al troleibuzelor in statie. De cele mai multe ori insa timpul de asteptare real nu coincide cu cel afisat. De exemplu, pe panou este indicat ca pana la venirea rutei numarul 1 mai sunt 7 minute, insa acesta deja este in statie.”

Aceasta eroare nu este o unica abatere, iar o situatie similara s-a intamplat si cu transportul public de pe ruta numarul 34. Desi conform graficului troleibuzul urma sa ajunga abia peste 45 de minute, acesta era deja in statie si se pregatea sa porneasca din loc.

Aceasta femeie astepta in statie autobuzul 26.

“La 10:41 el a fost si va veni la 11:11 e o diferenta mare. 
- Cum credeti va ajunge la ora indicata?
- Eu circul des cu el si se intampla ca vine mai devreme si mai tarziu, in functie de ambuteiaje.”

“ - Coincide ora din grafic cu cea care este in realitate?
- Nu prea coinice, nu stiu de ce.”

Aplicatia promisa de autoritati, care va permite calatorilor in timp real sa urmareasca unde se afla troleibuzul, in cat timp va ajunge in statie si cate unitati sunt pe ruta, este asteptata de mult timp, spun locuitorii capitalei.

“Eu personal am nevoie, ca este comod. Ideea nu este rea, nu ar fi rau sa se lucreze la ea ca sa fie lansata mai repede.”

“Cu siguranta ca este nevoie ca lumea acum oricum s-a digitalizat.”

Contractul de prestare a serviciilor de achizitie a datelor GPS intre Regia Transport Electric si o companie din Romania a fost semnat inca in luna aprilie. Acesta urma sa fie implemetat la sfarsit de vara, insa termenul a fost extins pana in septembrie, apoi pana la mijloc de noiembrie. Insa nici astazi aplicatia nu a fost lansata.

Vitalie MIHALACHE, SEFUL INTERIMAR AL DIRECTIEI TRANSPORT, PRIMARIA CHISINAU: “Ne retinem mai mult din cauza colegilor de la Parcul Urban de Autobuze. Acelasi agent economic a castigat licitatia si la unii si la altii si in conditiile respective am luat o decizie de a comasa ambele servicii intr-o platforma, la care sa aiba acces publicul larg pentru a putea fi accesata usor si sa fie destul de informativa.”

Responsabilii spun ca sistemul GPS este deja functional la troleibuze, insa la autobuze se afla abia in perioada de testare. In aceste conditii, aplicatia ar urma sa fie disponibila la sfarsitul lunii noiembrie. Cat a costat aplicatia responsabilii nu ne-au putut spune. Prima tentativa de a pune in aplicare acest mecanism de vizualizare, in timp real a transportului public a avut loc in 2019. Aplicatia a fost activa o perioada scurta, insa din cauza neintelegerilor dintre primarie si compania care presta serviciile, aplicatia a fost sistata.