Aproape 190 de persoane care au participat ieri la marșurile dedicate Zilei de 9 mai s-ar putea alege cu amenzi pentru că au purtat panglica bicoloră, interzisă prin lege în țara noastră. Cel puțin asta anunță poliția, care mentionează că au fost pornite 16 proceduri contravenționale în acest sens.  

Responsabilii de la Inspectoratul General al Poliției anunță că au identificat 189 de persoane care au purtat panglica bicoloră,  la marșurile organizate ieri în țară. În cazul a 73 dintre aceștia a fost deja stabilită identitatea, iar în următoarele zile urmează să fie identificați și restul. 

Ulterior vor fi citați la poliție și documentați. În acest sens, oamenii legii menționează că pe parcursul zilei de ieri au fost pornite și 16 proceduri contravenționale, 4 în capitală și 12 în țară, pe numele celor care au purtat panglica bicoloră. Am încercat să aflăm câte dintre cei identificați sunt deputați sau demnitari, însă responsanilii de la poliție ne-au spus că vor reveni ulterior cu informații. 

Ieri, mai mulți participanți la marșurile din țară au sfidat lgea și au venit cu panglica bicoloră prinsă la piept sau fotografii, unii chiar s-au luat la ceartă cu polițiștii care îi filmau și fotografiau. 

În aprilie 2022, Parlamentul a votat o lege prin care interzice simbolurile „Z” și „V”, dar și panglica „Sfântul Gheorghe”. Cei care confecționează, vând sau poartă simbolurile respective riscă o amendă până la 9 mii de lei, în cazul persoanele cu funcții de răspundere amenda poate ajunge până la 18 mii de lei, pentru persoanele juridice sancțiunea se ridica la 30 de mii de lei. Anul trecut, 147 persoane care au purtat panglica bicoloră au fost amendate.

Pe Telegram-ul  Pro TV Chisinau  găsiți imaginile, dar și știrile momentului din Moldova și din întreaga lume! Fii reporter Pro TV. Dacă ai surprins imagini care pot deveni o știre, ni le poți trimite pe Viber, Whatsapp sau Telegram la numarul 079400508.