Comisia Electorala Centrala anunta ca, pana la ora 18.00, per ansamblu pe tara, este inregistrata o participare la urne de 34 la suta dintre alegatori. Procesul electoral se desfasoara calm, in conformitate cu procedurile electorale specifice scrutinului, fara incidente majore.

Angelica CARAMAN, PRESEDINTA CEC: „Mai raman trei ore pana la inchiderea sectiilor de votare si va lua sfarsit turul doi al alegerilor generale locale. Conform informatiilor comunicate de catre colegii nostri din teritoriu, acestea se desfasoara calm, fara incidente majore si acele mesaje care au fost inaintate in adresa organelor electorale, au fost solutionate pe parcurs.

Cu referire la pana de curent din Comuna Sadic, raionul Cantemir, pentru ca a durat ceva timp, va informam ca la scurt timp dupa producerea acesteia, echipa Premier Energy a intervenit si problema a fost remediata. In tot acest interval de timp procesul de votare a continuat, fiind suficienta rezerva de lucru independent a calculatorului, iar dupa aceasta a fost posibila de asigurat o modalitate alternativa de conexiune la energia electrica.

Pana la aceasta ora, in ansamblu pe tara avem inregistrata o participare de 34%. Pentru comparatie, in turul I de scrutin, la ora 19.00, erau 40% de participare, iar daca facem o comparatie cu alegerile locale din 2019, exact la aceasta ora participarea era de 36%.

Localitatea cu cea mai inalta prezenta la vot este Corjova din raionul Dubasari, unde pana la aceasta ora se atesta o rata de participare de peste 63%. Aici voi face o mentiune ca am fost informati ca s-ar fi admis la vot persoane care nu au domiciliul in localitatea respectiva. Ramane sa verificam aceste informatii si sa venim cu anumite detalieri pe parcurs.

Localitatea cu cea mai joasa prezenta la vot este Todiresti, raionul Ungheni, unde s-au prezentat la urne doar 17% dintre alegatori.

In municipiul Chisinau, si-au exercitat dreptul la vot, pana la aceasta ora, peste 31% dintre alegatorii inscrisi pe lista. Cei mai activi raman a fi alegatorii din Vadul lui Voda, cei mai pasivi sunt votantii din suburbiile Codru si Bubieci.”

In localitatile unde astazi are loc votarea repetata, si de aceasta data se inregistreaza o participare redusa a electoratului.

Din informatiile operative prezentate pana la aceasta ora de catre Inspectoratul General al Politiei, au fost inregistrate 94 de cazuri de incalcari sau incidente. In toate cazurile de catre agentii constatatori se desfasoara activitati de colectare si administrare a probelor pentru constatarea faptelor sesizate.

Odata cu inchiderea sectiilor de votare la ora 21.00, functionarii electorali vor incepe numararea buletinelor de vot si totalizarea rezultatelor.

Pe Telegram-ul  Pro TV Chisinau  gasiti imaginile, dar si stirile momentului din Moldova si din intreaga lume! Fii reporter Pro TV. Daca ai surprins imagini care pot deveni o stire, ni le poti trimite pe Viber, Whatsapp sau Telegram la numarul 079400508.