Aproape trei mii de gospodarii din Edinet vor avea apa potabila la robinet dupa ce un apeduct din localitate a fost reabilitat si extins. Conducta a fost data in exploatare astazi. Proiectul a costat 3 milioane de euro si a fost finantat din bani europeni.
“Noi, in general, foloseam apa din fantana. Acolo este fantana, la fiica in ograda este fantana si ne descurcam, dar aceasta apa o folosim ca apa tehnica.”
Odata cu reabilitarea si extinderea apeductului, peste 2.700 de gospodarii vor avea apa potabila la robinet, spun reprezentantii companiei care a executat lucrarile.
Andrei MEREACRE, REPREZENTANTUL COMPANIEI DE EXECUTIE: “Toate materialele care au fost utilizate in acest proiect au fost supuse unor verificari foarte riguroase din parte donatorilor si in special la partea de protectia mediului si a certificarii acestora.//04:49 Au fost incluse niste certificate sanitare obligatorii atat din partea Uniunii Europene, cat si la nivel local.”
Natalia GAVRILITA, PRIM-MINISTRUL REPUBLICII MOLDOVA: “Este vorba de circa 34 km de retele care va aduce apa calitativa la peste 18 mii de beneficiari. Cu totii stim ca apa calitativa inseamna sanatate.”
La evenimentul de dare in exploatare a retelei de apeduct a participat si ambasadorul Uniunii Europene la Chisinau.
Janis MAZEIKS, AMBASADORUL UE LA CHISINAU: “Acest proiect a costat 3 milioane de euro. Desigur ca aceasta este o suma mare, dar in acelasi timp suntem bucurosi ca proiectul a fost sustinut si de autoritatile locale, 13% din investitii au venit din partea autoritatilor locale.”
Lucrarile de reabilitare a apeductului au durat aproape un an.

