Aromă de grătar în aer liber, muzica bună și atmosfera relaxantă au ademenit zeci de oameni la Festivalul Barbeque organizat la Chișinău. Vizitatorii au savurat tot felul de specialitați pregătite chiar în fața lor. Iar pe lângă carne la grătar, oamenii au putut gusta la festival înghețată și băuturi răcoritoare.

Parcul „Valea Trandafirilor” din sectorul Botanica al capitalei a fost transformat astăzi într-un restaurant gastronomic în aer liber. Festivalul a adunat zeci de bucătari de la noi, care și-au demonstrat abilitățile culinare chiar în fața oamenilor.

”Noi avem carne la grătar, foarte multe garnituri, tot ce este mai bun. Avem cea mai bună carne pentru că nu este mușchi, dar e ceafă de porc care este foarte gustoasă și moale. Bucătarul nostru o gătește așa ca să fie suculentă.”

Mihail ne-a spus că s-a pregătit câteva săptămâni pentru acest festival.

”Avem două feluri de produse: gustoase și foarte gustoase. Avem ceafă de porc, acuș pregătim prepelițele la grătar, mici de porc și vită, cârnăciori de pui și de porc, salate și plăcinte ca la mama acasă. 
- Ce este cel mai solicitat?
- Carnea la grătar, moldovenii iubesc carnea.”

Și pe lângă mâncarea delicioasă, oamenii au putut gusta și din varietatea de băuturi răcoritoare aduse la festival.

”Avem bere produsă în Germania și adusă din România. Este foarte bună, bere IPA, dar e puternică, are alcool 7,8 procente și astăzi vin oamenii la degustare.”

Au fost pregătite delicii culinare nu doar pentru adulți. Copiii au luat cu asalt tarabele cu înghețată.

”Am venit cu înghețată tailandeză, făcută din ingrediente naturale, lapte și fructe naturale. O facem aici pe loc. E tare gustoasă, suntem unicii din Moldova.”  

Festivalul este la a treia ediție.