Asistentii personali vor primi 5 mii de lei, compensatie unica in luna martie. Despre asta a anuntat Guvernul.

Potrivit comunicatului, asistentii personali vor primi un SMS pe telefonul mobil, iar, din acel moment, vor avea la dispozitie doua saptamani pentru a ridica plata de la orice oficiu postal.

In cazul in care nu vor primi SMS-ul in cauza, dar au fost prejudiciati (s-a redus salariul sau au fost demisi), beneficiarii sunt rugati sa sune la numarul de telefon: 067779370

Guvernul a initiat modificarea cadrului legal cu privire la repartizarea veniturilor catre bugetele locale si alocarea transferurilor cu destinatie speciala, pentru a obliga Primaria municipiului Chisinau sa aloce banii nemijlocit pentru asistentii personali. 

Prin modificarea respectiva, Executivul va achita aceste salarii in locul primariei si va retine ulterior fondurile alocate de la bugetul primariei.

Criza asistentilor personali din capitala a inceput acum doua luni. Dupa ce ministerul Muncii a demarat reforma Restart, care prevede achitarea salariilor angajatilor din asistenta sociala din bugetul de stat, cu exceptia celor din municipiul Chisinau si Autonomia Gagauza. Ca urmare primaria a solicitat ca si cei din capitala sa fie inclusi in reforma pentru ca municipalitatea nu ar avea bani si a injumatatit salariile asistentilor personali, iar unii chiar au fost demisi. De partea cealalta, autoritatile centrale mentionau ca in bugetul local exista bani pentru asistentii personali.

Pe Telegram-ul  Pro TV Chisinau  gasiti imaginile, dar si stirile momentului din Moldova si din intreaga lume! Fii reporter Pro TV. Daca ai surprins imagini care pot deveni o stire, ni le poti trimite pe Viber, Whatsapp sau Telegram la numarul 079400508.