O eclipsa partiala de Luna va avea loc luni si va fi vizibila timp de aproximativ doua ore, iar la Observatorul Astronomic "Amiral Vasile Urseanu", care va fi deschis intre orele 21.00 si miezul noptii, vor putea fi vazute si planetele Jupiter si Saturn. Eclipsa va avea maximul la ora 21.20, cand partea de jos a discului selenar va capata o culoare portocalie-rosiatica.

Fenomenul va incepe la ora 18.49, cand Luna inca nu a rasarit. Luna va intra in penumbra Pamantului la ora 20.22, cand rasare dinspre orizontul est-sud-est. Din acest moment, eclipsa va putea fi observata si din Romania.

Luna va iesi din penumbra Pamantului la ora 22.18, iar eclipsa se va incheia la 23.51.

Potrivit astro-urseanu.ro, urmatoarea eclipsa totala de luna va avea loc pe 31 ianuarie 2018, insa in Romania va fi vizibila partial - ultima ora.